Am învățat lecțiile astea pentru ca tu să ai succes

doua femei vorbind peste o carte

Am spus-o și o vom spune mereu:  nu există rețete de succes când vine vorba de învățarea unei limbi străine! Există, în schimb, elemente individuale, unice fiecărui student – unuia i se potrivesc exercițiile de dicție, altul le găsește complet respingătoare și preferă să învețe „după ureche”.

De asta spunem că nu există formulă. DAR (există un „dar” în toată povestea asta, cum altfel?) sunt câteva elemente care pot ușura drumul spre succes și pot face procesul de învățare a unei limbi străine mult mai plăcut și satisfăcător. În 14 ani de când predăm limbi străine, am adunat câteva lecții pe care vrem să le scoatem în lume pentru că sunt de-a dreptul revelatoare și pot să îți schimbe dramatic traiectoria!

Așadar, 10 lecții esențiale pe care le-am învățat, din perspectiva profesorilor noștri. Here we go!

1. Acceptă că învățarea unei limbi străine este un proces de lungă durată

Oricât de mult ne-am dori să sărim în mod miraculos peste partea de gramatică și să vorbim fluent, trebuie să acceptăm că învățarea unei limbi străine este un proces de lungă durată a cărui soartă este determinantă în principal de perseverență, dedicare și efort. Obiectivele trebuie setate pas cu pas și din aproape în aproape, gramatica reprezintă scheletul care ține totul în picioare, vocabularul reprezintă „mușchii” care ne ajută să ne „deplasăm”. Aceste elemente nu pot funcționa dacă nu se îmbină și nu lucrează împreună. – Daniela Crăciun (Trînca), trainer Spaniolă

2. Cheia constă în imersiunea totală în limbă

De-a lungul anilor am învățat că succesul în învățarea limbii franceze depinde în mare măsură de atitudinea și personalitatea cursanților. Cei care sunt relaxați și încrezători reușesc să asimileze sunetele și să se implice activ în procesul de învățare, în timp ce teama și anxietatea devin obstacole majore.

Cheia, în opinia mea, constă în imersiunea totală în limbă – ca și cum ai trăi în țara respectivă, înconjurat de cultura și sunetele ei – transformând învățarea într-o experiență psiho-senzorială profundă, nu doar într-un simplu exercițiu de memorare.

Am observat că mulți cursanți români au rămas marcați de metodele tradiționale de predare, care le-au creat bariere mentale, considerând limba franceză un obstacol dificil de depășit. Din acest motiv, cred cu tărie că transformarea procesului de învățare într-o călătorie autentică și semnificativă este esențială pentru a-i ajuta să-și depășească temerile și să descopere bucuria comunicării. – Laura Marcu, trainer Franceză

Învățarea unei limbi trebuie să fie o experiență plăcută, nu o obligație rigidă.

Atunci când faci din asta o plăcere, înveți mai repede

3. Orice alegi să faci, limba pe care o înveți trebuie să se muleze pe stilul de viață

Adevărul despre procesul de învățare este că… nu există un singur proces. Nu există o metodă standard care să poate fi aplicată tuturor. Stilul de predare este stilul studentului, iar stilul de învățare îl descoperim împreună, întotdeauna. De la exerciții la traduceri, de la exerciții mentale și imersiune în limba străină, stilul propriu de învățare se descoperă încercând, ca orice în viață. Ce nu dă greș niciodată este, însă, întâlnirea zilnică cu limba ce se vrea a fi învățată, ceea ce eu numesc, pe principiul fake it until you make it, fake the environment until you make it. Traducem cinci propoziții zilnic, forțăm dialogul intern să gândească în engleză sau să traducă lucrurile din jurul nostru, conversăm cu prietenii, scriem în jurnal, facem to-do lists în engleză, chiar și liste pentru cumpărături, citim inclusiv știrile locale în limba engleză. Cheia este ca orice alegem să facem să se muleze pe stilul de viață, astfel încât limba în sine să devină stil de viață și să pot să o „scot din buzunar” fix atunci când am nevoie, fără a fi stresat că „am uitat tot ce știam”. – Monica Stancu, trainer Engleză

4. Un aspect esențial al învățării unei limbi străine este descoperirea propriului stil de învățare

Un lucru esențial pe care l-am învățat ca trainer este că fiecare persoană are un stil unic de învățare, iar succesul vine atunci când metoda se potrivește cu nevoile cursantului. Un aspect esențial al învățării unei limbi străine este descoperirea propriului stil de învățare. Nu toți reținem informațiile în același mod – unii au nevoie de structuri clare și explicații logice, în timp ce alții învață mai bine prin conversație și practică activă. Cred că învățarea unei limbi trebuie să fie o experiență plăcută, nu o obligație rigidă. Atunci când cursanții se distrează, se simt implicați și relaxați, rețin informațiile mult mai ușor și devin mai încrezători. Scopul meu este să transform fiecare lecție într-un proces dinamic, adaptat fiecărui cursant, astfel încât învățarea să fie nu doar utilă, ci și o plăcere. – Denisa Kovacs, trainer Engleză

5. Curiozitatea joacă un rol esențial

Te-ar surprinde să vezi ce distractiv este să cauți rețete în limba pe care o înveți!

Interacțiunea pe care o ai cu o limba straină trebuie să-ți stârnească curiozitatea, sau să vină din curiozitate. Curiozitatea stimulează învățarea. Când suntem curioși, accesăm informații fără a acorda o atenție conștientă și astfel, memorăm fără efort deosebit. Cu alte cuvinte, este mult mai ușor și eficient să înveți dacă îți place. Descoperă ce-ți place, ce te face curios și caută acele subiecte în limba pe care o studiezi. Îți place să gătești? Caută  rețete și emisiuni culinare. Te pasionează designul de interior? Sunt sute de canale dedicate pe Youtube. Fără o minte curioasă, creierul nu este pregătit să învețe. Ca profesor, încerc să recunosc, să cultiv și să încurajez curiozitatea atât la curs, cât și în afara acestuia. – Raluca Gonciar – trainer Engleză

6. E crucial să gândești în limba pe care o înveți

Am învățat cât de important este să îi determin pe cursanți să gândească în limba străină respectivă, în loc de a încerca să traducă fiecare cuvănt/structura din limba română. De multe ori anumite structuri nu vor avea echivalentul așteptat într-o limbă străină, iar topica va diferi, de aceea trebuie să se bazeze cât mai mult pe asocierile de elemente într-o limbă străină (sinonime, expresii) și mai puțin pe echivalentul lor în limba maternă. – Miruna Neacșu – trainer Engleză și Franceză

7. Ajută fantastic să ai un professor empatic

Lucrul esențial pe care l-am învățat în peste 14 ani de lucru ca trainer este empatia. Cel mai important pentru cursanți este să simtă că îi ințelegem și le înțelegem nevoile. Este mult mai important pentru ei să simtă aceasta înțelegere și o apropiere reală de trainer decât să livrezi un curs de nota 10 din punct de vedere pedagogic, dar lipsit de emoție și atașament. Cursanții au nevoie să simtă că ne putem pune în pielea lor și că putem să le predăm având în vedere provocările și obiectivele lor specifice. – Ioana Solea, trainer Engleză

Chiar dacă lecțiile sunt online, e important să existe empatie și înțelegere din partea profesorului

În 23 de ani de predare, am învațat și reînvățat lucruri… Unele dintre convingerile mele de început au rămas, altele s-au schimbat radical! Ce a rămas este că baza științifică a profesorului rămâne fundamentală și trebuie îmbunătățită permanent! Ce am schimbat… enorm de multe lucruri, de la aboradare la așteptări! Ce cred că funcționează? Empatia, adaptarea și clădirea încrederii cursantului! Dacă ar fi să descriu evoluția procesului de predare-învățare pe parcursul celor 23 de ani, aș folosi sintagma ~umanizarea rigorii~. – Irina Ștefură – trainer Engleză

8. Răbdare, răbdare, răbdare… și obiective clare

Consider că răbdarea și setarea unor obiective realiste reprezintă un punct de plecare bun pentru cursanți. Preseverența este încă un element care face diferența. Implicarea cursanților într-un procent mai mare de 50%, deoarece îi ajută să fie reactivi și proactivi. – Mariana Rădulescu, trainer Engleză

9. Puțin, dar constant

Eforturile constante și regulate au un impact mai mare decât cele intense, dar sporadice. De aceea, dedicarea zilnică a 10-15 de minute pentru învățarea unei limbi poate produce rezultate remarcabile pe termen lung. – Maria Simota, trainer Franceză

10. Sărbătorește progresul, oricât de mic!

Fă un happy dance să celebrezi progresul!

Am învățat că se poate întâmpla ca materiale care mie mi se par foarte drăguțe și eficiente să nu funcționeze la curs. Feedbackul cursanților este esențial – și tot esențial e ca, după curs, să revin asupra materialelor folosite și să le revizui așa încât să fie mai utile următorilor cursanți.

Tot esențial este să le arăt cursanților ce progres au făcut, la modul concret. Puține lucruri motivează mai bine decât conștientizarea progresului. – Crăița Florescu, trainer Engleză și Germană

Ce sperăm este ca articolul acesta să îți fi adus un plus de încredere și motivație. Dacă ești în plin proces de învățare acum, dar simți că te-ai blocat, du-te la lecția nr. 4 sau poate chiar 2 sau 5. Dacă vrei să înveți, dar simți că n-ai avea timpul necesar, lecțiile nr. 1 și 3 ar trebui să te liniștească.

Prin orice încercare ai trece acum, fă-ți un ceai, o cafea sau orice bătură preferi, mai citește o dată articolul și vezi ce lecție poți lua de aici ca să te ajute să faci progresul pe care ți l-ai imaginat.

Între timp, dacă vrei să vezi la ce nivel real ești acum în limba străină pe care vrei să o studiezi, avem un test gratuit care îți va arăta exact cum stai, ca să știi de unde începi.

Alte articole

femeie cu căștile pe cap care învață online
Cauți cursuri engleză pentru copii sau adulți? Ibsen îți oferă coaching lingvistic pentru rezultate wow!
femeie care ține o tabletă cu steagul spaniei în mână
Cursuri online de limba spaniolă pentru iubitorii culturii hispanice. Cu inteligență emoțională, orice limbă se

Abonează-te la Newsletter!

Rămâi la curent cu noutăți, trucuri de învățare a limbii și evenimente IBSEN

Bine ai venit! Până pe 14 aprilie suntem în vacanță.

Între timp îți poți asigura locul la unul din cursurile noastre. Tot ce trebuie să faci este să ne trimiți un e-mail și te vom contacta imediat ce revenim.